2016, anul proiectelor in segmentul agrement, spa si wellness. Ce proiecte mai sunt in derulare

Pe langa recent inauguratul complex Therme, anul 2016 va aduce finalizarea a doua mari proiecte in segmentul Horeca si agrement. Dintre acestea, unul dintre cele mai asteptate este Freelo, primul complex de agrement din Romania si din regiune ce va oferi atractii si experiente unice: tunel de vant aerodinamic – care permite experimentarea senzatiei de cadere libera din timpul unui salt cu parasuta, piscina cu surf, spa, un restaurant gourmet, un hotel si o zona de video-proiectie outdoor. Complexul este dezvoltat de compania KEI Development, in apropierea Bucurestiului, mai exact in Chitila, iar valoarea investitiei se ridica la peste 8 milioane de euro. Lucrarile de constructie au fost demarate in vara anului trecut, iar deschiderea este planificata pentru primavara acestui an. Potrivit reprezentantilor companiei, tehnologiile de ultima generatie folosite in cadrul centrului au fost dezvoltate exclusiv in Romania, de catre ingineri romani.

freelo1

In ceea ce priveste proiectele din tara, anul acesta este programat pentru deschidere si Nymphaea din Oradea, un proiect finantat in  cadrul  Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara  5, prin care Strandul Municipal din Oradea se va tranforma intr-un complex wellness-termal. Potrivit informatiilor oferite de Primaria Municipiului Oradea, investitia totala este de peste 88 milioane de lei, din care contributia primariei se ridica la 38,9 milioane de lei, diferenta fiind asigurata din fonduri europene.

Nymphaea0007

Proiectul presupune un aquapark cu 14 bazine si 12 tobogane pe amplasamentul fostului strand, precum si trei cladiri noi, respectiv un complex multifunctional cu zona de entertainement, o cladire pentru bazinele acoperite si un complex comercial. Vor fi disponibile si terenuri de sport, zone de agrement, spatii verzi, precum si o parcare cu peste 230 de locuri.

Inceputul lui 2016 a adus bucurestenilor inaugurarea mult asteptatului complex Therme. Amplasat in vecinatatea Capitalei, la Balotesti, Therme Bucuresti este un centru de wellness, relaxare si entertainment bazat pe ape termale, iar investitia s-a ridicat la peste 50 milioane euro.

therme2

Dezvoltat pe un teren de 250.000 mp si cu o suprafata totala de peste 30.000 mp, centrul poate primi peste 4.000 de clienti simultan. In zona wellness & SPA se pot relaxa 800 de persoane simultan. Zona Spa & Wellness este dotata cu 6 saune tematice, unde se vor putea face ritualuri de infrumusetare (impachetari ciocolata, miere, peeling, aromatherapy). Din luna aprilie a.c., va fi disponibil si un mijloc de transport intre oras si centrul de wellness, contra cost.

(Foto: Kei-development.com/ Complexnymphaea.ro / Therme.ro)

 

Cmentariile sunt închise