S-a deschis Mercato Comunale!

Mercato Comunale este un concept de redescoperire a Bucureștiului și din 15 iunie poate fi vizitat la noua adresă din strada Ghe. Polizu numerele 28-34.

Mercato este o celebrare a producătorilor artizanali, a celor preocupați ca zi de zi să creeze cele mai bune ingrediente pe care le poți găsi în București. O piață modernă gândită ca grădină urbană ce reunește spațiu de co-working, cele mai bune food trucks și producători locali, artizani și nu în ultimul rând gazdă a unor evenimente și oportunități de socializare.

Ce aduce nou în peisajul bucureștean:

  •  Foarte important de menționat este că aduce la viață o zonă centrală abandonată: zona Polizu – piața Matache;
  •  Intervine cu o viziune actuală asupra obiceiului de a merge la piață, dar acordă și un interes sporit mediului în care îți faci cumpărăturile;
  • Se așteaptă ca în perioada de funcționare (iunie – octombrie 2019) să atragă peste 70.000 de vizitatori care să își facă cumpărăturile, să lucreze, să petreacă timp în spațiile dedicate și să se bucure de produsele pregătite special pentru ei;
  • Din partea comunității care rezonează cu un astfel de concept se așteaptă interacțiunea pe rețelele de socializare pentru ca acesta să capete popularitate în rândul bucureștenilor;
  • Nu trebuie neglijat nici faptul că se aliniază cu proiecte similare din alte orașe europene și turiștii care vizitează capitala vor putea descoperi astfel locuri inedite din București.

Mercato Comunale se bucură de sprijinul a peste 15 parteneri comerciali printre care: Mastercard, George – primul Banking Inteligent, Urban Spaces, Lateral, Carrefour, Bringo, HP, Microsoft, Coca-Cola, HeidelbergCement, Pernod Ricard, Glo, Vivre, BL Associates, Urban Monkey si Atelier Culturomie.

“Ideea noastră cu Mercato a fost să creăm o piață contemporană așa cum există în toate orașele mari ale lumii.  Am reușit toate acestea prin transformarea unui teren abandonat de lângă Piața Victoriei, cu ajutorul unor elemente de mobilier urban temporar. La Mercato Comunale aducem la un loc peste 50 de artizani pe care îi leagă pasiunea pentru produse de calitate. Un farmer’s market în care poți să îți iei ingrediente de la cei care chiar le produc, poți să mănânci ceva foarte gustos de la variatele food trucks, poți descoperi artiști talentați – toate astea într-un mediu modern în care totul este cashless (plătești doar cu cardul).” (Răzvan Crișan)

La Mercato Comunale sunt așteptați cei care sunt în permanentă căutare a unui loc care să le stimuleze creativitatea, dar să și asigure tehnologia și facilitățile necesare unui birou: exploratori urbani, liber profesioniști, creatori de conținut, artiști, trend-setters. Informații actualizate despre evenimente și vendorii prezenți găsiți pe pagina www.facebook.com/MercatoCB/.

Mercato Comunale este un proiect al Kane Group. Kane Group este preocupat de crearea și dezvoltarea de proiecte în domeniul ospitalității bazându-se pe trei principii: concepte construite în jurul talentului echipelor cu care lucrăm, design de calitate superioară, ingrediente de la producători cu valori similare. Din Grupul Kane fac parte: Kane, Mamizza, Mercato Comunale, Project Copenhagen (2019), M60, Casa M60, Spațiul M60.

 

Cmentariile sunt închise