Dristor Kebap anunță o creștere a veniturilor în H1 cu 43,7%, atingând 54,4 mil RON, și estimează dublarea veniturilor până la final de an
Grupul Dristor Kebap anunță că în primele șase luni ale anului a realizat venituri de 54,4 milioane RON, în creștere cu 43,7% față de aceeași perioadă din 2025, iar numărul comenzilor a crescut cu 19,4%, până la aproape 640.000. În același timp, compania anunță consolidarea structurii sale prin cooptarea lui James Simmons, fostul CEO Unilever pentru Europa Centrală și de Sud, în rolul de Board Advisor, precum și un interes peste așteptări din partea investitorilor pentru campania de finanțare derulată pe platforma SeedBlink.
- Compania estimează venituri de 108,7 milioane RON la final de 2026;
- Numărul comenzilor a ajuns în H1 la peste 638.000, în creștere cu 19,4% față de aceeași perioadă a anului trecut;
- Valoarea medie a bonului a crescut cu 20,3%, la 85,2 lei;
- Profitul operațional la nivel de locații a urcat la 7,69 milioane lei, față de 4,5 milioane lei în H1 2025;
- Rețeaua a ajuns la 12 restaurante prin deschiderea unităților din Băneasa și Orhideea, ambele profitabile din prima lună de funcționare;
- James Simmons, fostul CEO Unilever pentru Europa Centrală și de Sud, va contribui la strategia de brand, expansiune și guvernanță corporativă;
- Campania de finanțare în derulare pe SeedBlink depășește așteptările și atinge 125% din target.
Dristor Kebap estimează că va încheia anul 2026 cu venituri de 108,7 milioane RON, pe fondul contribuției noilor restaurante și al menținerii ritmului actual de dezvoltare.
„Rezultatele din primul semestru confirmă că investițiile realizate în ultimii ani în infrastructură, tehnologie și procese operaționale se reflectă într-o creștere accelerată a businessului. Am deschis două restaurante noi, ambele profitabile încă din prima lună de funcționare, iar rețeaua existentă continuă să înregistreze o evoluție solidă. Obiectivul nostru rămâne construirea unei companii capabile să susțină o dezvoltare pe termen lung și la scară națională”, declară Fatih Pakcan, Fondator și Președinte Executiv al Grupului Dristor Kebap.
Profitul operațional la nivelul restaurantelor a ajuns la 7,69 milioane RON în primul semestru din 2026, comparativ cu 4,5 milioane RON în aceeași perioadă a anului trecut. În plus valoarea medie a bonului a crescut cu 20,3% la 85,2 lei.
Față de 2025, grupul are 2 locații noi ajungând la un total de 12. Restaurantul deschis în Feeria Băneasa Shopping Center a generat venituri de aproape 2,8 milioane RON în primele trei luni de funcționare și a înregistrat cea mai ridicată valoare medie a bonului din rețea. Unitatea inaugurată în Orhideea Shopping Center a devenit, la rândul său, profitabilă încă din prima lună de activitate.
James Simmons se alătură Dristor Kebap ca Board Advisor
Grupul Dristor Kebap anunță și cooptarea lui James Simmons, fost CEO al Unilever pentru Europa Centrală și de Sud, în calitate de Board Advisor. Acesta va contribui la dezvoltarea companiei prin expertiza sa în strategie de brand, expansiune și guvernanță corporativă.
„Sunt încântat să mă alătur echipei Dristor Kebap în calitate de consilier al Consiliului de Administrație. Fiind unul dintre cele mai apreciate și emblematice branduri din România, Dristor are un viitor promițător. Aștept cu nerăbdare această nouă etapă, în care voi contribui la succesul companiei, atât pe plan intern, cât și internațional, pentru a construi o poveste de succes românească de elită”, declară James Simmons, fostul CEO Unilever pentru Europa Centrală și de Sud și Board Advisor în Grupul Dristor Kebap.
„Pe măsură ce businessul crește, considerăm că este esențial să consolidăm și structura de guvernanță a companiei. Experiența lui James Simmons în dezvoltarea unor branduri globale va aduce o perspectivă valoroasă în următoarea etapă de dezvoltare a Dristor Kebap și în implementarea strategiei noastre pe termen mediu și lung”, adaugă Fatih Pakcan.
Campania SeedBlink depășește estimările și atinge 125% din obiectivul de finanțare
Compania anunță totodată că interesul investitorilor pentru campania de finanțare prin SeedBlink, în derulare până marți 14 iulie, a depășit estimările, confirmând interesul pieței pentru planurile de dezvoltare ale Dristor Kebap.
Obiectivul de 1 milion de euro a fost atins în 8 zile cu peste 140 de investitori care s-au alăturat proiectului. Este în premieră cea mai mare rundă pentru o companie nelistată din România, din domeniul de fast food. Campania a atins deja 125% din obiectiv, iar runda rămâne deschisă până se ajunge la pragul de 2 milioane de euro. Fondurile atrase vor susține extinderea rețelei de restaurante, investițiile în tehnologie și digitalizare, automatizarea operațiunilor și dezvoltarea capacităților de producție.
„Rezultatele operaționale din prima jumătate a anului și interesul investitorilor pentru campania SeedBlink demonstrează că Dristor Kebap este într-o etapă de maturizare accelerată. Vorbim despre un business profitabil, cu un model operațional validat și cu perspective solide de creștere, iar acest lucru se reflectă și în răspunsul primit din partea pieței”, declară Eric Bartha, Corporate Development Advisor.
Pornit ca business de familie, Dristor Kebap rămâne unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri românești din industria restaurantelor cu servire rapidă. Construit în peste 25 de ani de activitate, brandul a devenit parte din cultura urbană a Bucureștiului și un reper pentru generații de consumatori. Dezvoltarea companiei s-a bazat pe păstrarea rețetelor autentice, pe consistența produsului și pe relația de încredere construită în timp cu clienții, elemente care continuă să susțină extinderea businessului și consolidarea brandului la nivel național.