Cramele Recaș – lansează vinul super – premium La Stejari Chardonnay

După mai bine de 25 de ani de la înființare, timp în care modernizarea Cramei și dezvoltarea viilor plantate la finele anilor ‘90 au atins maturitatea, Cramele Recaș lansează prima gamă de vinuri super-premium din portofoliu – La Stejari. Startul a fost dat de La Stejari Chardonnay 2017, care a atins deja standardul de excelență la Recaș, cultivat încă din anul 1995 şi prezentat în peste 10 game comerciale în stiluri şi tipuri de vinificaţie diferite.

Având o tradiție de 15 ani în cultivarea și producerea Chardonnay-ului și peste 2 milioane de unități vândute, compania Cramele Recaș este un exponent de seamă al Chardonnay-ului de calitate superioară. În prezent, suprafaţa plantată cu Chardonnay la Cramele Recaș numără 60,74 hectare, toate aflate pe rod.

Tradiția Recaș în ceea ce privește soiul Chardonnay a fost recompensată de-a lungul anilor cu aproape 40 de medalii din totalul de 240 de medalii și distincții care se regăsesc în portofoliul acestor crame. Totodată, vinul La Stejari Chardonnay lansat anul acesta, a fost deja premiat cu 3 importante medalii de aur: Mundus Vini Spring Tasting (Germania), Vinalies Internationales (Franța) și Berliner Wein Trophy (Germania). Vinul galben auriu a fost maturat în butoaie de stejar franțuzesc timp de 6 luni. Strugurii sunt normați și atent selecționați din parcelele cu expunerea cea mai bună din zona denumită „La Stejari”. Olfactiv, el se deschide cu note onctuoase, fructe galbene supra-coapte, cum sunt caisele și perele. Notele de pâine proaspătă, maia și unt se împletesc cu cele de vanilie fină. Vinul este foarte sec, dar cu aciditate medie, iar timpul petrecut în butoi, lungimea gustului și alcoolul în grad mai ridicat și bine integrat îi dau consistența și rotunjimea unui Chardonnay de mare clasă. Ediţia în care este îmbuteliat La Stejari Chardonnay este unică şi limitată la 6.183 de sticle destinate unor puncte atent selecţionate din segmentul HORECA.

Vinul La Stejari Chardonnay provine din strugurii cultivaţi pe parcela La Stejari de pe Dealul Ţiganului de la Recaș. Plantaţia de Chardonnay de pe această parcelă a fost făcută în anul 1999 – vie de 20 de ani, aflată în vârful de calitate al evoluţiei – şi are în prezent o producţie normată de 6.500 kg/ha. Solul, bogat în oxizi de fier şi beneficiind de un strat de suprafaţă de roci calcaroase este ideal pentru aclimatizarea soiului ale cărui clone au fost printre primele din România importate special din Burgundia. Expunerea la soare (insolaţia) parcelei La Stejari este ideală pentru standardele de coacere şi maturare a strugurilor, cu un regim hidric temperat. Anul 2017 a fost la Recaș unul excepţional pentru soiul Chardonnay, dominat de o vară caldă şi cu o toamnă lipsită de precipitaţii până în momentul culesului (septembrie 2017), fapt care a permis o coacere şi o maturare excepţională a strugurilor în vie. Din strugurii culeşi manual s-a vinificat doar mustul ravac obţinut după sortare şi deburbare. Fermentaţia (alcoolică şi, pentru acest vin, 100% malolactică) s-a făcut în baricuri noi (225 litri) de stejar franţuzesc (Dargeaux&Jaegle) din pădurea Allier. Vinul a fost păstrat pe sediment fin, aplicându-se batonajul şi a fost maturat 6 luni în aceleaşi baricuri înainte de îmbuteliere, urmată de maturare la sticlă timp de un an.

Cmentariile sunt închise