Orbis: acord de vânzare a activității de servicii hoteliere către Accor

Grupul hotelier Orbis a semnat cu Accor un acord privind vânzarea activității de servicii și a stabilit principiile unui acord de management pe termen lung între părți, pentru toate hotelurile deținute și închiriate ale Orbis.

În urma anunțurilor recente privind separarea afacerilor sale și intrarea în negocieri cu Accor privind achiziționarea activelor ușoare, Orbis a semnat cu Accor un set general de clauze, non-limitativ, privind vânzarea activității de servicii. Acordul încheiat între Orbis și Accor cuprinde condițiile de vânzare a componentei de servicii hoteliere, odată ce aceste „light assets” sunt separate de restul afacerilor grupului. Aceasta va permite preluarea de la Orbis a tuturor activelor și activităților sale de tip light, inclusiv a contractelor de franciza și de management și a oricăror alte drepturi legate de partea de servicii.

Ca urmare a planului de transformare, Orbis și Accor vor încheia și un contract de management hotelier prin intermediul căruia Accor va gestiona toate hotelurile aflate momentan în proprietatea Orbis și închiriate.

Prețul de cumpărare convenit pentru activitatea de servicii se ridică la cca. 1,2 mld. zloți polonezi, respectiv 286 mil. EUR.

Finalizarea acestei tranzacții este planificată pentru octombrie 2019. Între timp, Orbis trece printr-un proces de separare a activelor ușoare de proprietățile imobiliare și va obține toate aprobările necesare.

Orbis începe o nouă etapă a evoluției sale. Va rămâne o companie puternică, de încredere, cu 72 de hoteluri existente și alte 5 în dezvoltare. Valoarea activelor imobiliare Orbis se ridică la aproximativ 1,13 mld. EUR. În plus, Accor a anunțat că a început să cedeze întreaga sa participație la capitalul social al companiei Orbis.

Sursa: AccorHotelsProfit

Cmentariile sunt închise