Olga Miloiu, Budureasca, despre cele mai importante tendinte din industria vinurilor si impactul acestora asupra producatorilor si pietei locale

Cunoasterea trendurilor dintr-un anumit domeniu iti poate oferi importante avantaje competitive, ajutandu-te sa-ti „construiesti” atuuri de diferentiere uneori greu de egalat. Cu atat mai mult, cand activezi intr-o industrie precum cea a vinurilor, unde trendurile au impact atat asupra obiceiurilor de consum cat si asupra producatorilor, care pe de o parte vor sa raspunda cerintelor pietei, si, in acelasi timp, incearca sa sa-si eficientizeze costurile. De cativa ani buni deja, observam ca si producatorii din Romania sunt tot mai interesati de trendurile internationale si le introduc treptat pe piata locala, educand astfel consumatorii si creand noi nise de piata.

Potrivit unui studiu realizat de producatorul Budureasca si prezentat de catre Olga Miloiu, directorul general al companiei, in exclusivitate la conferinta Horeca Next Level – Beverage Trends, cele mai importante trenduri din piata vinului, identificate si confirmate de catre institutii, organizatii si publicatii avizate in domeniu, urmaresc trei directii principale:

  • Culoarea si gustul – care tin de gustul consumatorului;
  • Identitatea – care vizeaza tipurile de produse cu evolutie dinamica, in crestere, de la nisa la scara larga;
  • Ambalajul – care tine de optiunea producatorului, orientat catre eficientizarea costurilor, dar si catre satisfacerea consumatorului.

“Prin acest studiu am incercat sa evidentiem modul in care priveste un producator de vinuri aceste trenduri si miscarile din aceasta industrie, si, in special, cum le priveste Budureasca, si cum incearca sa faca fata acestor provocari, adaptandu-se, totodata, la specificul pietei romanesti, care, din punctul meu de vedere, si nu numai, nu este inca pregatita sa imbratiseze toate aceste directii care se manifesta”, spune Olga Miloiu.

Vinurile de nisa – sparkling, organic, de desert sau cupaje -, si potentialul lor pe piata locala

In ceea ce priveste tipurile de produse, exista pe piata tendinte care se manifesta deja de ceva timp, dar sunt si tendinte noi. Daca vorbim de vinurile spumante, se constata o dinamica mai accelerata in ultima perioada, indiferent de denumire si caracteristici – Cava, Asti, Prosecco, Champagne sau Spumant.

La nivel international, vinurile spumante au ajuns sa detina o cota de 8% din piata in 2016 si se preconizeaza ca aceasta pondere se va dubla pana in 2020, cu o crestere anuala de circa 2%. Romania este inca Cenusareasa in acest domeniu, desi anul trecut s-a inregistrat o crestere de 10% a pietei de spumante, comparativ cu anul precedent, ajungand la un total de circa 8 milioane de sticle. Insa, aceasta piata este caracterizata puternic de sezonalitate, circa 60% din spumante se consuma exclusiv cu ocazia unor evenimente speciale, de exemplu, numai de Anul Nou se consuma aproximativ 3 milioane de sticle, ceea ce tine piata autohtona inca departe de ceea ce se intampla la nivel mondial.

Conform studiului realizat de Budureasca, pe segmentul sparkling, Romania exporta putin si ieftin si importa mult si scump. Totusi, aproximativ 50% din piata vinurilor sparkling provine din productie locala, ceea ce este imbucurator, insa producatorii vad o concurenta neloiala din partea brandurilor de import, luand in considerare pretul si calitatea, datele aratand ca Romania importa la un pret mediu de 9 euro/sticla si exporta cu un pret mediu de 2 euro/sticla, in conditiile in care brandurile autohtone ofera cel putin aceeasi calitate. Se observa, totusi, migrarea consumatorilor catre produsele din segmentul de calitate medium – premium.

Segmentul Horeca are un rol decisiv in sustinerea producatorilor autohtoni, prin listarea produselor si prin educarea clientului care momentan consuma doar exceptional, in cadrul unor evenimente speciale.

“In ceea ce ne priveste, din cauza ca este un proces care dureaza, abia anul trecut am reusit sa lansam Prima Stilla, un spumant obtinut prin metoda clasica champenoise si urmeaza Classic Blanc Noir, invechit minim 4 ani in sticla. Este un produs scump si dificil de realizat, datorita procesului de productie care dureaza destul de mult. Ne adresam unei nise de consumatori, dar, dupa primul impact cu piata, suntem optimisti”, detaliaza managerul Budureasca.

Un alt trend are in centru vinurile organice, observat si urmat de mai multi producatori romani. „Este un proiect la care am inceput sa lucram acum aproximativ cinci ani, pentru ca este nevoie de o monitorizare de minim patru ani pentru tot ce inseamna plantatie, struguri, proces de conditionare samd. E un trend ce se manifesta puternic la nivel international, in Europa deja peste 8,5% din plantatii sunt certificate organic si nu a fost ignorat nici de Romania, unde circa 10% dintre producatori locali au lansat deja vinuri organice”, a precizat reprezentanta Budureasca.

O alta nisa in crestere este cea a vinurilor de desert, aceasta evolutie pozitiva datorandu-se in special tendintelor din gastronomie, care se orienteaza din ce in ce mai mult si catre wine pairing. Pe aceasta nisa, piata locala nu ofera foarte multe optiuni.

“De asemenea, se manifesta un interes din ce in ce mai mare pentru ceea ce inseamna cupaj. Avem consumatori care stiu deja ca aceste vinuri nu inseamna un amestesc pur si simplu, ci sunt vinuri foarte complexe si dificil de obtinut. Noi avem mai multe cupaje obtinute prin amestecuri ale vinurilor, dar avem si un cupaj obtinut prin amestecul strugurilor. Un cupaj foarte interesant, zicem noi, si foarte apreciat, este Noble 5, realizat din cinci vinuri rosii. Noble 5 este un vin la care oenologul nostru a lucrat mai mult de doi ani de zile. Indiferent de metoda de realizare, cupajele sunt vinuri foarte importante pentru orice producator. Ele reflecta talentul oenologului, personalitatea si stilul cramei, sunt piese esentiale pentru construirea identitatii producatorului. Sunt elemente de diferentiere, ce fac aproape imposibila imitarea”, precizeaza Olga Miloiu.

Rose-ul, inca pe val

In ceea ce priveste culorile si gusturile, se remarca lucruri interesante si aici: in continuare, se remarca rose-ul, care continua sa fie in trend, desi multi jucatori se asteptau ca ponderea sa in consum sa se tempereze, insa au aparut pe piata si anumite culori mai “caudate” – orange, blue.

Potrivit informatiilor puse la dispozitia noastra in exclusivitate de catre producatorul Budureasca, la nivel international, consumul de rose are o crestere moderata, de circa 2% anual, si reprezinta cam 9% din vanzarile totale. In Romania, cresterea a fost in medie de 30% anual, iar rose-ul detine 8% din total vanzari.

“Rose-ul continua sa ne surprinda, in fiecare an trebuie sa producem mai mult, facem estimari mai mult decat optimiste, si  constatam cu surprindere ca in luna august probabil vom fi epuizat stocurile. In ceea ce priveste Budureasca, cresterea vanzarilor de rose a fost in medie de 45% anual, acest vin ajungand sa reprezinte circa 30% din vanzari, ceea ce este foarte mult. Este o evolutie dificil de anticipat, careia cu greu ii poti face fata. Noi am dezvoltat produse in aproape toate gamele, pe toate palierele de pret, ca raspuns la cererea clientilor: rose demisec, rose sec, rose aromat, organic. Pe viitor, o alternativa la rose ar putea fi reprezentata de vinurile rosii mai usoare, mai putin corpolente, care castiga teren in preferintele consumatorilor. In Romania, numai Pinot Noir s-ar putea inscrie in categoria light, fiind un trend de urmarit. Deocamdata, se observa o cerere in cresterea la export, pe piata locala inca nu se manifesta acest trend, dar vom vedea in aceasta vara daca se confirma cresterea cererii pentru Pinot Noir, respective pentru vinuri lighter and brighter”, spune autoarea studiului citat.

In celelalte doua optiuni din trendul “culori si gusturi” se mai inscriu Orange si Blue. Primul –  obtinut printr-un procedeu special de fermentare a strugurilor albi in contact cu coaja – este  creditat cu sanse mai mari de extindere la nivel international, insa pe plan local este inca la stadiul de experiment, in timp ce Blue este inca privit sceptic, fara sanse reale de a fi “adoptat” in Romania prea curand.

Solutii si inovatii in domeniul ambalajelor si sistemelor de inchidere: can, keg sau bag in box? Dop de pluta, screw-cup sau HELIX?

In domeniul ambalajelor, tendintele actuale sunt impuse, in primul rand, de cererea in crestere pentru consumul de vin la pahar, iar producatorii au incercat sa gaseasca solutii pentru ca servirea sub aceasta forma sa fie cat mai facila si cat mai eficienta din punct de vedere al costurilor, atat pentru producatori cat si pentrue operatorii din industria restaurantelor.

Potrivit Olgai Miloiu, la noi inca sa mai da o “lupta” intre dopul de pluta si screw-cup, aparut si ca raspuns la nevoia de a deschide sticla rapid, facil, fara instrumente. Desi la noi exista in continuare o reactie de respingere la ceea ce inseamna inchiderea cu screw-cup, in strainatate statisticile sunt surprinzatoare: in Marea Britanie, cota de piata a sticlelor inchise cu screw-cup a ajuns la 52%, in timp ce in Germania a ajuns la 47% sau in SUA, 43%, cifre ce include si retailul. “Cum era de asteptat, in Spania, Franta sau Italia procentele sunt mai mici, pentru ca sunt piete mai traditionaliste in cultura vinului. Dar este un trend ce nu poate fi ignorat, pentru ca se manifesta din ce in ce in mai puternic. Insa, a ramas problema pusa de faptul ca deschiderea unei sticle de vin este o chestiune de sunet, senzatie tactila, incredere in calitate si proprietatea de a sigila ermetic. Iar inovatia in domeniu si-a spus cuvantul, odata cu aparitia solutiei create de catre compania Amorim: HELIX, care este realizat dintr-un  aliaj de pluta, insa are filet si ofera usurinta in folosire similara screw-cup imbinata cu proprietatile dopului de pluta. Astfel, se pare ca problemele enuntate mai sus sunt rezolvate, inclusiv inchiderea ermetica. Solutia inca nu a ajuns la noi, dar este doar o chestiune de timp”, precizeaza Olga Miloiu.

Conform studiului realizat de Budureasca, tot la capitolul ambalaje, la nivel international incep sa castige teren ambalejele de tipul keg wine si bag in box, impulsionate de cererea tot mai mare de consum al vinului la pahar, iar alte solutii adoptate de pietele mature sunt: BIB de diferite volume, conectate la linii de servire, sau oenomate alimentate din sticla. Totusi, in Romania exista un anumit scepticism privind acceptarea la scara larga a acestor tipuri de ambalaje, din cauza ca piata locala este caracterizata de traditionalism. Pentru piata autohtona, solutiile alternative de a oferi spre consum o cantitate mai mica de vin ce au potential de dezvoltare sunt reprezentate de miniaturi sau bag in box.

Conferinta Horeca Next Level – Beverage Trends a avut loc pe data de 28 martie 2018 si a reunit aproximativ 200 de participanti, profesionisti din intreaga industrie a bauturilor, de la vinuri, bere, cafea si spirtoase.

Cmentariile sunt închise