Masterclass cu vinuri de autor de la crame din Moldova, la GoodWine

“Colinele de pe Nistru – tradiție, diversitate, excelență. Vinuri de autor de la  mici producători” – aceasta e oferta de nerefuzat pe care o fac frații moldoveni publicului bucureștean pentru sâmbătă, 26 noiembrie, de la orele 17.30, în Sala Sadoveanu de la GoodWine.

Viziuni diferite de interpretarea obișnuită a soiurilor de struguri – versiuni care poartă în ADN nu doar terroir-ele specifice, ci și ceva din personalitatea fiecăruia dintre creatori – vor fi degustate, prezentate și explicate de enologul Gheorghe Arpentin, președintele Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova și director al Oficiului Național al Viei și Vinului, sub egida “Vinul Moldovei”.

Pelican Negru Velvet Red Blend și Soft Red Blend, Et cetera Serendipity și Cabernet Sauvignon, Equinox Trei Crai și Shiraz, Minis Terrios Cabernet Sauvignon și Pinot Noir vor fi vedetele serii, frumos “îmbrăcate” în poveștile “noului val” de creatori de vinuri din Republica de peste Prut.

Accesul va fi posibil numai pe baza unei rezervări prealabile confirmate.

Cmentariile sunt închise