Liviu Popescu, Fratelli, despre Casa de Ceai Regina Maria: “Mi-am dorit sa pastram cat de mult din ce-a reprezentat candva acest loc, si am vrut, totodata, sa-i oferim si din savoarea zilelor noastre”

„In 2005, patru prieteni au avut ideea de a deschide in centrul Bucurestiului o cafenea cu un concept si design deosebit de tot ce exista pana atunci in Capitala, Fratelli”. Asa incepe, scurt si concis, povestea Fratelli, brandul romanesc care a dat o noua definitie vietii de noapte nu numai din Bucuresti, ci si din Timisoara, Constanta, Mamaia, Iasi sau Galati.
L-am invitat pe Liviu Popescu, unul dintre actionarii Fratelli, la o discutie, in exclusivitate, despre cel mai recent proiect in care au investit, si anume Casa de Ceai Regina Maria din Bran, de la procesul de restaurare si pana la meniu, care propune retete neo-romanesti din perioada interbelica, reinterpretate in tendintele gastronomice actuale, precum si despre evolutia segmentului Horeca in ultimii ani.

Anul acesta, unul dintre cele mai importante proiecte in care ati investit a fost Casa de ceai Regina Maria, din Bran. Cum ati ajuns sa va implicati in acest proiect?
Casa de Ceai Regina Maria este un proiect de suflet pentru mine. Sunt atasat de aceasta zona, asta si pentru ca am copilarit aici – ai mei ne-au adus, pe mine si pe fratele meu, inca de la cinci ani la Bran. Sunt legat de aceste locuri dar, in plus de asta, mi-a placut foarte mult si povestea Casei de Ceai si mi-am dorit sa fac tot ce-mi sta in putinta pentru a o continua. Constructia, dar si spatiul acesta, au o istorie frumoasa in spate: vorbim de locul preferat al Reginei Maria de servire a ceaiului, unde ii placea, de altfel, sa organizeze mini-receptii pentru prieteni si apropiati si, totodata, un loc al povestilor savurate alaturi de localnici. E pacat ca un spatiu cu o incarcatura istorica, nobila, cu aerul acesta regal, sa nu-si continue povestea. Asa ca nici nu m-am gandit ca as putea refuza propunerea de implicare in acest proiect, am avut intreaga sustinere a familiei si am demarat intregul proces de restaurare.

Ce va face sa alegeti un anume loc atunci cand va ganditi sa demarati un proiect?
Nu cred ca se pune problema asa. Consider ca locul si proiectul sunt corelate unul cu celalalt. De exemplu, daca am ales deja locul pentru un urmator proiect, el imi va da, clar, inspiratia pentru a alege conceptul potrivit, dar si viceversa – daca am planul unui spatiu, el imi da o directie despre ce loc sa caut, ce s-ar potrivi cel mai bine. E o interdependenta intre acesti doi factori de decizie, asa cred. Cel putin asa se intampla la mine.

De ce tocmai la Bran si de ce tocmai Casa de Ceai Regina Maria?
Pentru ca sunt atasat de aceasta zona, asa cum am spus si mai sus. Si pentru ca imi place tot ce e autentic, traditional si care te inspira. Iar locurile acelea mereu ma fac sa ma simt ca acasa, sa ma intorc in timp, si imi place sentimentul acesta. Branul e o zona care merita promovata, merita explorata, iar cand afli mai ales ca sunt constructii cu o istorie atat de frumoasa si ca sunt abandonate, efectiv n-ai cum sa ramai indiferent. Si incepi, planifici, construiesti.

Ce-a insemnat procesul de restaurare al acestui spatiu?
Vorbim de o investitie pe doua planuri: atat financiara, cat si fizica. Costurile au fost destul de ridicate, constructia era intr-un stadiu avansat de degradare, si asta ne-a creat ceva surprize pe parcurs, adica ne-a facut sa depasim previziunile bugetare initiale. In al doilea rand, a fost un efort fizic complex, au fost luni intregi de multa munca, de implicare 100% in acest proiect, de atentie sporita, de migala. Mi-am dorit sa iasa totul perfect, pana in cele mai mici detalii si m-am dedicat intru totul. A fost o munca de echipa, mereu e asa si stiu ca acesta e un factor cheie in a duce la bun sfarsit un astfel de plan. Am oameni de incredere si ma bazez pe ei, conteaza enorm asta.

Descrie-ne, pe scurt, conceptul.
Restaurantul Casa de Ceai Regina Maria a aparut ca o continuare a povestii incepute la 1920, cand Regina Maria isi avea propriul loc de savurare a ceaiului. Ani buni aceasta constructie, parte a domeniului Bran, a fost lasata in paragina, nu s-a mai ocupat nimeni de ea. In 2006, Domeniul Bran a revenit in proprietatea mostenitorilor Reginei Maria, copiii Principesei Ileana. Si de aici lucrurile au venit firesc si anul acesta am reusit sa readucem la viata Casa de Ceai. Mi-am dorit sa pastram cat de mult din ce-a reprezentat candva acest loc, si am vrut, totodata, sa-i oferim si din savoarea zilelor noastre – o imbinare intre trecut si prezent, intre modern si traditional. Acest ultim aspect se regaseste si in meniul restaurantului nostru, care propune retete neo-romanesti din perioada interbelica, reinterpretate in tendintele gastronomice actuale. Produsele folosite in prepararea lor sunt pe cat posibil bio, procurate de la localnicii din zona, si asta pentru ca-mi doresc sa promovez cat de mult Branul. Selectii de bauturi calde si reci, deserturi, salate sau gustari, servite pe terasa, langa lac, sau in interiorul restaurantului, totul pentru a defini o experienta cat mai completa la Casa de Ceai.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce s-a pastrat din ce-a fost odata locul de servire a ceaiului de catre Regina Maria?
S-a pastrat atmosfera de atunci, spiritul princiar, rafinamentul. Acest loc a reprezentat practic sursa de inspiratie, fara de care nu am fi creat acest restaurant. Si asta e cel mai important – ca am avut aceasta poveste pe care o continuam acum, in acest mod. De la ce era odata locul preferat al Reginei Maria, a venit si ideea de a avea in restaurant un colt dedicat exclusiv servirii ceaiului, loc care se afla in Camera Semineului si de care vizitatorii nostri se bucura.

Ce are special, arhitectural si nu numai, Casa de Ceai Regina Maria?
Are elemente de mobilier speciale si un decor pe masura. Se simte si aici imbinarea dintre trecut si prezent, prin canapele moderne sau scaune stravechi. Candelabre care duc cu gandul la nobilele saloane de altadata si o camera a semineului, despre care am amintit si mai sus. Si trebuie sa amintesc si de barul restaurantului, atractia irezistibila a oaspetilor nostri, care ne intreaba mereu despre el – este o piesa foarte interesanta, realizata si pictata manual. Bancuta Reginei Maria, din curtea restaurantului, un alt element special, care s-a pastrat pana acum, loc numai bun pentru relaxare si savurarea unei cafele.

Care sunt reactiile celor care trec pragul restaurantului din Parcul Regal?
Sunt foarte incantati ca exista un astfel de loc, sunt bucurosi sa-i afle povestea. Sunt multi care ne felicita ca facem ca lucrurile frumoase sa nu fie uitate, ca promovam ce e al nostru, ce ne reprezinta ca popor. Avem un feedback foarte bun si asta-mi da incredere ca povestea acestui loc va dainui in timp.

Care este bilantul primei veri din restaurantul Casa de Ceai Regina Maria?
Restaurantul este situat in Parcul Regal, chiar la poalele Castelului Bran, deci are o pozitie extrem de favorabila, peste 20% dintre vizitatorii castelului trecand si pragul Casei de Ceai sa manance, sa se bucure de o bautura sau sa se relaxeze. Castelul Bran ramane unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Romania, vara aceasta a avut record de turisti, ceea ce nu poate decat sa ne bucure.
In alta ordine de idei, tinand cont ca investitia a fost una importanta, sunt increzator pana in acest moment, mai ales ca proiectul Casa de Ceai a fost gandit ca unul pe termen lung.

Cum apreciezi ca a evoluat, in ansamblu, piata anul acesta, fata de anul anterior?
Consider ca domeniul Horeca e intr-o usoara crestere fata de anii anteriori, si asta se datoreaza si faptului ca piata este mult mai bine definita acum, exista o delimitare clara a tipurilor de locatii, iar clientii sunt mult mai in tema, stiu exact ce cauta, ce isi doresc, si-au creat si ei propriul target, iar taxele sunt mai clare si mai avantajoase. Mi se par elemente definitorii, pentru ca iti cunosti tu valorile, nu vine doar piata inspre tine cu propuneri si alegi in necunostinta de cauza, ci te impui si tu, consumatorul.
In plus, remarc ca nu mai investeste oricine in Horeca, poate si datorita celor mentionate anterior – locatiile nou deschise au un mesaj clar, au un plan bine pus la punct. Vad mai mult interes si pe zona de design, spre exemplu, dar despre asta cred ca ar putea povesti mai multe Mihai, fratele meu.

Care sunt, din punctul tau de vedere, cele mai importante trenduri observate in piata Horeca in ultimul timp si care se vor remarca in perioada imediat urmatoare?
Cel mai important este ca nu poti sa vii cu orice si acel orice sa prinda. Competitia e mare, asa ca si pretentiile sunt ridicate. Trebuie sa vii pe piata cu ceva care sa impresioneze, sa aiba ceva important de transmis. Deci din nou, revin la poveste. Se cauta locurile cu o istorie in spate, cele care nu sunt niste simple locatii. Iar asta trebuie sa se regaseasca in intreg conceptul – de la arhitectura, la decor si pana la meniu. Trebuie sa ai cel putin un element principal cu care sa surprinzi, pe care sa-ti consolidezi proiectul.

Centrul Vechi nu pare sa mai fie zona “fierbinte” a Capitalei si au inceput sa fie “atragatoare” zone precum Floreasca sau zona de nord. Ce alte zone crezi ca vor avea mare potential pentru investitorii din Horeca?
Daca vorbim despre Bucuresti, cred ca exista potential in orice zona, atata timp cat locatiile se bazeaza pe un concept corect. Exista, intr-adevar, niste zone renumite unde sunt concentrate mai multe locatii, cum ar fi Floreasca, Piata Alba Iulia, Decebal sau Unirii, insa consumatorul nu cauta neaparat asta. Observ o tendinta de fidelizare a oamenilor cu anumite locatii, ei cauta acele locuri potrivite pentru ei, care sa intruneasca mai multe caracteristici, fie ele si geografice. Nu mai conteaza ce e la moda si ce nu, ci unde te simti mai bine, unde e mai pe gustul tau. Pe de alta parte, e de la sine inteles ca litoralul a ramas in topul preferintelor. In plus, am constatat o diversificare a tipurilor de locatii Horeca din alte orase ale tarii – acum gasesti, cu siguranta, peste tot un loc care sa te incante si unde sa mananci, sa bei ceva, sa te relaxezi.

Ce planuri aveti pe termen scurt si mediu, ce proiecte mai aveti programate?
Pe termen scurt si mediu sunt ocupat cu Casa de Ceai, acesta fiind cel mai recent proiect al meu, dar si cu toate locatiile din grupul Fratelli, pentru care pregatim un nou sezon memorabil, revenim cu concepte si idei noi, dupa o vara in care ne-am concentrat mai mult pe locatiile de la mare si munte.
Sunt intr-o permananta cautare de provocari, asa ca am noi planuri de business, pe care imi doresc sa le concretizez pana la finalul acestui an, dar despre care va voi povesti la momentul oportun.

Cum a fost anul 2016 pentru locatiile din grupul Fratelli, din punct de vedere al evolutiei afacerilor, si ce estimari ai pentru 2017?
Anul 2016, dupa tragedia care a marcat finalul de 2015, a fost unul extrem de greu, perioada in care am facut investitii semnificative in toate locatiile din grupul Fratelli. Ne bucuram sa constatam ca toate aceste eforturi au fost apreciate de clientii nostri, iar in 2017 culegem roadele.

Ce sta in spatele succesului locatiilor din grupul Fratelli?
Sustinerea familiei, in primul rand, si altruismul partenerilor. Ne ajutam, ne incurajam reciproc, venim cu idei, ne completam. Apoi e vorba de echipa cu care lucram si de calitatea oamenilor alaturi de care construim. Succesul grupului Fratelli se bazeaza si pe increderea pe care am oferit-o partenerilor nostri si pe care am primit-o in egala masura si, nu in ultimul rand, e entuziasmul si bucuria cu care ne desfasuram activitatea: pastram standardele foarte ridicate, ne dorim sa ne suprindem in permanenta clientii, si pentru asta venim mereu cu concepte ingenioase, cu elemente diferite, cu evenimente spectaculoase. E un cumul deci, de mai multi factori complementari.

Cmentariile sunt închise