Grupul City Grill intentioneaza sa se extinda si pe plan international, printre orasele vizate numarandu-se Viena si Londra

City Grill vizeaza, pe termen scurt, consolidarea si pozitionarea corecta pe piata a celor doua branduri noi, Hanu’ lui Manuc si Pescarus, deschise anul trecut, dar si consolidarea intregului grup. De asemenea, obiectivele de dezvoltare sustenabila, pe termen mediu, in perioada 2016-2018, vizeaza deschiderea de noi locatii.

“Dorim sa ne dezvoltam organic si avem in vedere atat Bucurestiul, cat si alte orase mari din tara – deocamdata ne gandim la Cluj – dar si in afara Romaniei, la Viena si Londra. Vizam preluarea unor branduri noi, a unor locatii independente pe care sa le reamenajam, investitiile noastre presupunand un efort de 250.000 – 400.000 euro per locatie achizitionata. Bugetul de achizitii actual este de circa 2 milioane de euro pentru doua noi restaurante”, a declarat Dragos Petrescu, CEO-ul Grupului City Grill.

In 2015, cifra de afaceri la nivelul grupului a fost de aproximativ 24 milioane euro, iar estimarile pentru anul in curs, dupa primul trimestru, indica o crestere de 20 de procente, pana la 30 de milioane de euro. Dragos Petrescu apreciaza ca incepand de anul viitor, grupul va avea o crestere constanta de 10-15% anual. Grupul City Grill sarbatoreste in aceste zile 12 ani de existenta pe piata.

In cei 12 ani de activitate, Grupul City Grill a reinterpretat din punct de vedere gastronomic vechile valori romanesti si a fost parte a comunitatii, prin sustinerea proactiva a unor importante proiecte umanitare si competitii sportive.

De asemenea, compania a implementat proiecte de dezvoltare si perfectionare in arta culinara, pentru toate varstele, cum ar fi City Grill Chefs Academy, un curs de dezvoltare a abilitatilor bucatarilor, demarat in 2013, sub atenta indrumare a lui Dan Tonescu, Training and Development Chef. In urma training-ului, cursantii Academiei de bucatari, acreditata de catre Ministerul Muncii, au deprins capacitati de management, de resurse umane, de eficientizare a timpului si a costurilor, dar si capacitatea de a-i invata pe altii, la randul lor. „Vreau sa fiu mare!” este un program dedicat distractiei si dezvoltarii creativitatii celor mai mici membri ai comunitatii. In restaurantele Grupului City Grill, in fiecare a doua duminica din luna, toti copiii cu varste cuprinse intre 5 si 14 ani pot sa participe la workshop-urile educativ- interactive din cadrul programului, unde pot invata tainele ospatariei, bucatariei, pizzeriei alaturi de bucatarii si brand managerii companiei.

Cardul de fidelitate „Out4food” ofera clientilor 10% bonus sub forma de puncte la fiecare nota de plata. Din septembrie 2013, posesorii de card care utilizeaza un smartphone de tip ANDROID sau IOS si care au aplicatia „Out4food” nu vor mai avea nevoie de cardul fizic „Out4food”. Aplicatia poate fi descarcata de pe www.out4food.ro si tine locul cardului. Prin intermediul acestui program, clientii pot face comenzi online fara sa astepte chelnerul, pot rezerva o masa, primesc puncte de fidelitate la fiecare vizita, se bucura de oferte exclusive sau cadouri-surpriza si pot face cadou punctele acumulate prietenilor sau membrilor familiei. Comunitatea out4food cuprinde in prezent peste 60.000 de membri si este una interactiva, in care fiecare client poate interactiona cu familia City Grill.

Fondat in 2004 de catre Dragos Petrescu, Grupul City Grill are in prezent in portofoliu 7 branduri – restaurantele City Grill,  Trattoria Buongiorno,  Hanu’ Berarilor, Caru’ cu Bere , Pescarus, Hanu’ lui Manuc, si Cafenelele City Cafe si 16 locatii.

Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

Cmentariile sunt închise