Campania Edenred «Hai la 1 la Masa!», ajunsa la a treia editie

Compania emitenta de tichete si carduri de masa Edenred a reunit de Ziua Mondiala a Alimentatiei manageri de top din companii prestigioase, reprezentanti ai autoritatilor publice si specialisti in sanatate, cu scopul de a promova schimbarea in bine a obiceiurilor alimentare  ale angajatilor romani. Participantii au adus in discutie metodele testate in companiile si echipele lor, prin care creeaza angajatilor posibilitati concrete de a adopta un stil de viata sanatos, incepand cu un gest simplu transformat in obicei zilnic : pauza de pranz.

Evenimentul face parte din campania Edenred «Hai la 1 la Masa!»,  ajunsa in 2017 la a treia editie, prin care compania  promoveaza la locurile de munca din Romania obiceiul pauzei de pranz zilnice, ca element esential pentru o viata sanatoasa.

In 2017, 20 de manageri si antreprenori, din companii care reunesc peste 20.000 de angajati,  s-au alaturat proiectului „Hai la 1 la Masa!”, aratand prin puterea exemplului personal ca pauza de pranz nu este un lux, ci un obicei necesar pentru o viata sanatoasa.

Sustinatorii proiectului – manageri din companii prestigioase ca Eurest Romania, Foodpanda, General Electric, Groupama Asigurari, Ibis Hotels, Kaufland, Macromex, Marco Polo Cee, Mastercard, Mcguire Woods, Novotel, Romania Hypermarche (CORA), Romstal, Salad Box, Sanador, Smartree, UTA Romania –  au investit in saptamana 18-22 septembrie timpul necesar pentru o pauza de pranz departe de birou si au vorbit despre demersul lor prin intermediul retelelor sociale.

Studiu: 56% dintre angajatii romani aloca mai putin de 30 de minute mesei de pranz

Nutritia incorecta, generata de obiceiuri alimentare nesanatoase, este una din principalele cauze de imbolnavire. Cand mancam in graba, fara sa ne oprim din ceea ce facem, efectele imediate sunt deja suparatoare, dar efectele pe termen lung sunt cu adevarat grave. Pe termen scurt: atentie si concentrare scazute in a doua jumatate a zilei, iritabilitate,  energie diminuata. Pe termen lung: risc crescut de boli cardio-vasculare, boli de nutritie (cum ar fi obezitatea sau diabetul). Cand lipsa pauzei de pranz devine un obicei, exista si efecte mai subtile, dar la fel de grave, care se pot regasi in izolare sociala sau depresie.

„Pauza de pranz nu e doar o necesitate fizica pentru a fi sanatosi, ci si un ritual social care ii aduce pe oameni impreuna. De aceea militam pentru pauza de pranz zilnica in randul angajatilor. Este un gest simplu, care trebuie integrat in normal, in cotidian, in cutumele sociale, in cultura corporatiilor si institutiilor”, a declarat Dana Sintejudean, CEO al Edenred Romania.

Cmentariile sunt închise