Calin Ile, director general Ibis Romania: „Impredictibilitatea este singurul lucru pe care pot sa-l previzionez pentru 2018. Insa, exista perspective pozitive, iar cresterea se va vedea si in urmatorii ani, chiar daca la ritmuri mai mici”

De doar cateva luni, Calin Ile, director executiv al hotelului Ibis Gara de Nord, a preluat conducerea celor patru hoteluri Ibis din Romania – Ibis Gara de Nord, Ibis Parlament (Bucuresti), Ibis Sibiu si Ibis Constanta -, dupa ce mandatul fostului director s-a incheiat in toamna anului trecut. Calin Ile face parte din echipa Ibis inca de la venirea lantului hotelier in Romania, in 2001, si a contribuit la deschiderea primului hotel Ibis in Bucuresti, iar apoi la dezvoltarea retelei.  Cele patru hoteluri Ibis, brand al lantului Accor operat in Romania de catre Orbis Group, cumuleaza in prezent circa 760 de camere.
Intr-un scurt interviu acordat Horeca Insight, Calin Ile povesteste despre cum a fost 2017 pentru hotelieri, despre solutiile ce pot fi aplicate pentru rezolvarea crizei de pe piata fortei de munca, despre promovarea in turism, precum si despre provocarile si perspectivele de dezvoltare ale pietei hoteliere in viitorul apropiat. Din 2015, Calin Ile este presedinte al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania.

Ati preluat, de curand, conducerea celor patru hoteluri Ibis din Romania. Ce schimbari va aduce in viata dvs. profesionala aceasta numire?
Viata unui hotelier este in linii mari aceeasi, deci din acest punct de vedere nu pot sa spun ca se schimba mare lucru. Si acum, si pe viitor, activitatea in meseria noastra are ca punct de plecare clientul, pe care incercam sa il multumim bazandu-ne pe angajati de calitate, incredere si profesionalism, dand investitorilor returul cuvenit pentru curajul, rabdarea si perseverenta cu care au investiti in acest domeniu.
Ce este insa sigur ca se schimba este faptul ca timpul este mai comprimat cand lucrezi la o scara de patru hoteluri in loc de unul. Acum trebuie sa lucrez mai mult pe partea de strategie, viziune, reprezentare sau PR decat operational propriu zis, dar cu ajutorul colegilor, a echipei de la Ibis schimbarea este departe de a fi una brutala, ci mai degraba una lina, controlata. M-a ajutat faptul ca vin din randul lor, ne cunoastem intre noi si ne acordam incredere.

Care au fost principalele provocari cu care s-a confruntat piata hoteliera in 2017?
A fost un an bun, dar in niciun caz unul usor. Problema fortei de munca este una grava, si inca nu am reusit sa gasim o solutie chiar daca, luati-o ca pe o parere personala, sansa de salvare principala sta in educatia fortei de munca din turism, la toate nivelurile.
O alta problema mare vine din lipsa unei promovarii coerente la nivel de destinatii. Nu folosim resursele pe care le avem, si aici ma refer inclusiv la mult discutata taxa de promovare pe care noi o colectam de la turisti, dar care nu este folosita cum trebuie sau deloc.
Partea administrativa a jucat de asemenea un rol dificil in viata noastra din 2017, prea desele schimbari legislative crescand birocratia si nesiguranta in operare.

Cum apreciati ca a fost anul 2017 pentru Hotelul Ibis Gara de Nord, pe care l-ati condus pana recent, v-ati atins obiectivele?
Anul 2017 a fost un an bun pentru intreaga industrie hoteliera din Bucuresti si cu siguranta si pentru IBIS Gara de Nord. Da, ne-am atins obiectivele propuse pentru anul 2017.

Ce solutii s-ar putea aplica in Romania pentru a se incepe, de undeva, rezolvarea problemei cu forta de munca in acest domeniu?
Nu cred sa existe o solutie universala care sa aduca o rezolvare rapida a problemei. Insa, printr-o combinare a mai multor directii, cu rabdare si insistenta putem imbunatati situatia. As enumera acum doar cateva dintre acestea:
– Educatia la toate nivelele este prima masura. Clase de invatamant in sistem dual, si scoli profesionale pentru nivelul de intrare, scoli postliceale orinetate pe practica pentru nivel mediu si colaborari cu scoli renumite la nivel international pentru nivel inalt trebuies sustinute de catre industrie si mai ales de catre stat;
– Stimularea mobilitatii fortei de munca atat intern (din zonele sarace) cat si international prin atragere diasporei;
– Importul de personal din Moldova, Ucraina sau Asia.
– Pentru a gasi solutie insa, trebuie sa ne asezam la aceeasi masa atat industria, cat si autoritatile, si asta cat mai repede cu putinta.

Cum apreciati evolutia turismului de leisure si oportunitatile sale de crestere in Romania?
Atractivitatea Romaniei este in crestere, avand cateva destinatii care pot conta in turismul de leisure international. Insa, pentru a reprezenta cu adevarat o optiune pe piata de incoming, e nevoie de stimularea investitiilor in turism, atat in unitati de cazare si mai ales in zona de entertainment sau infrastructura.
Cred ca anii viitori vor aduce investitii noi pe piata hoteliera, ca urmare a rezultatelor pozitive din ultimii trei ani. Cererea turistica pentru Romania este in crestere singura temere cu care ne confruntam vine din impredictibilitatea venita ca rezultat al nenumaratelor schimbari administrative, fiscal, birocratice din domeniu.

Care ar fi perspectivele de dezvoltare a pietei de turism si implicit a celei hoteliere, ce masuri credeti ca ar impulsiona piata?
Perspectivele sunt pozitive si cresterea se va vedea si in urmatorii ani, chiar daca la ritmuri mai mici decat in ultimii doi ani.
Pentru a impulsiona piata cred ca ar trebui sa schimbam modul in care facem managementul destinatiilor turistice, ar trebui sa mergem pe digitalizare si tehnologie cat mai repede posibil, sa stimulam investitiile in turism si, mai ales, sa gandim bazandu-ne pe strategii pe termen mediu si lung, nu doar pentru azi si poate maine. E mult de spus aici, din pacate, totul pleaca de la modul in care e privit turismul in contextul economiei nationale si aici lucrurile nu stau prea bine. Poate ca o infuzie de oameni noi, tineri cu viziune si cu ambitii, ar putea sa aduca suflul de care are atata nevoie turismul romanesc. Pentru ca nu poti sa faci turismul de secolul 21 cu mentalitati de anii ’70- ‘80, asta este evident.

Care sunt cele mai importante planuri si obiective planificate pentru 2018, atat din postura noii functii cat si din cea de presedinte al FIHR?
Mi-ar trebui mult spatiu sa va descriu planurile mele pentru 2018 in cele doua directii amintite de dvs. La locul de munca mi-as dori, inainte de orice, sa avem un climat pozitiv in companie, astfel incat un proiect de cultura organizational este mai mult decat necesar. In afara atingerii obiectivelor financiare bugetate care sunt acel «must» al muncii de manager, as dori sa ne punem amprenta noastra in comunitatile in care activam, sa dovedim ca suntem un actor important, pe care te poti baza si care aduce valoare in destinatiile in care activam. Daca imi permiteti sa sumarizez: mi-as dori sa reusesc sa imi fac clientii zambitori, angajatii fericiti, patronii multumiti, iar orasul in care activeaza hotelurile noastre sa fie bucurosi ca activam si noi acolo.

Pe plan de Federatie Hoteliera – primul gand pleaca de la dorinta de a ne strange randurile, de a ne uni si mai tare intr-un context in care singura noastra sansa este sa fim mai puternici, mai vocali si, cum spuneam, mai uniti, astfel incat sa reprezentam un partener de dialog valoros pentru oricine interfereaza cu industria ospitalitatii. Si avem din ce in ce mai multe semnale de incredere si implicare din partea hotelierilor, astfel incat suntem optimisti pentru 2018

Cum se prefigureaza 2018, ce schimbari va aduce si ce asteptari aveti?
E greu sa anticipezi acum ceva in aceasta tara, astfel incat impredictibilitatea este singurul lucru pe care pot sa-l previzionez si pentru anul 2018.
Trecand insa peste aceasta remarca de ordin general, as spune ca 2018 se anunta un an greu din anumite puncte de vedere – forta de munca din turism, domeniul fiscal si birocratic, precum si relatia cu autoritatile. Insa, se anunta un an promitator din perspectiva pietei, numeroasele evenimente generate de centenar, cresterea cererii pentru leisure sau MICE, ori cresterea numarului de zboruri fiind aspecte demne de semnalat la capitol pozitiv.

Cmentariile sunt închise