Afacerile grupului City Grill au ajuns la 81 milioane de lei. Care sunt planurile de investitii pe termen scurt

Grupul City Grill, ce administreaza 19 restaurante si cafenele, deschise sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescarus, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill si City Café, a inregistrat o cifra de afaceri de 81 milioane lei in primele sase luni ale anului, in crestere cu 15% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Potrivit oficialilor companiei, cresterea cifrei de afaceri a fost determinata de unitatile deschise anul trecut (Trattoria Buongiorno Centrul Istoric si Trattoria Buongiorno Arena), precum si de investitiile in amenajare si introducerea de noi preparate in meniurile restaurantelor Pescarus si Hanu’ Berarilor.

In ceea ce priveste investitiile realizate in primele sase luni ale anului in curs, acestea au fost directionate catre reamenajarea interiorului restaurantului Pescarus, un proiect in valoare de 300.000 euro, si catre demararea lucrarilor la un proiect major de constructie a unui spatiu aditional restaurantului Hanu’ Berarilor – Casa Soare. Acest proiect are un buget de 1,5 milioane de euro si presupune constructia unei sali de evenimente pentru 180 persoane, precum si a unui spatiu operational pentru bucatarie.

“Hanu’ Berarilor Casa Soare este un monument istoric clasa A, aceeasi clasa ca Arcul de Triumf, de aceea orice lucrari de constructie sau amenajare pe care le desfasuram la acest restaurant poarta o responsabilitate suplimentara. Fluxul de turisti straini atrasi de acest restaurant este in crestere si ne asteptam ca in cativa ani, Hanu’ Berarilor sa fie la fel de popular cum este astazi Caru’ cu Bere. Prin aceasta investitie, obiectivul nostru este ca Hanu’ Berarilor sa poata acomoda evenimente de dimensiuni mari, iar spatiul din crama, ocupat momentan cu bucataria, sa devina spatiu disponibil pentru clienti” , a declarat Daniel Mischie, CEO Grupul City Grill.

Bugetul total pentru investitii la nivelul acestui an este de 4,5 milioane euro, directionati catre proiectele de amenajari si operational, Academia City Grill si proiectele de tehnologie.

Potrivit oficialilor City Grill, in primele sase luni, aproape 45% dintre vanzarile grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food, iar numarul tranzactiilor a crescut cu 18%.  Numarul conturilor active a crescut cu 17%, iar retentia in aplicatie se situeaza la 99,56%.

“Aplicatia Out4Food este folosita de un public foarte fidel, atras de intregul portofoliu de restaurante din Grupul City Grill. Sunt persoane care prefera in special bucatariile traditional –romaneasca si italiana, dar care experimenteaza si cauta permanent retete care sa ii convinga sa revina. Sunt deschisi catre nou, conectati la tehnologie si tendinte si cu o inclinatie accentuata catre o viata sanatoasa. Folosesc frecvent aplicatii de fitness si fac sport de cateva ori pe saptamana. Cei trei factori fundamentali care ii atrag in restaurantele noastre sunt gustul preparatelor si calitatea ingredientelor, standardul ridicat al serviciilor si atmosfera din restaurante”, a adaugat Daniel Mischie.

Un nou pas catre introducerea tehnologiei in restaurantele grupului a fost reprezentat de implementarea proiectului-pilot pentru comanda prin tableta, direct catre bucatarie, in restaurantul City Grill Baneasa. In urmatoarele luni, optiunea va deveni disponibila in toate restaurantele deschise sub brandul City Gril, dotate deja cu meniu digital, pe tableta.

“Comanda prin tableta este o noutate in Romania, de aceea suntem foarte atenti la feedback-ul si reactiile clientilor privind acest tip de abordare digitala. Clientul primeste la masa tableta deja legata de sistem; navigheaza prin meniu, isi compune meniul si are posibilitatea sa plaseze singur comanda, fara ajutorul ospatarului. Pastram insa, bineinteles, posibilitatea sa chemi ospatarul. Deocamdata suntem la inceput, inca testam, inca modificam fluxurile si elementele de user experience, corectam buguri si ne gandim pe termen lung la eficientizare. Obiectivul principal este imbunatatirea asistarii la masa, in sensul ca ospatarul are mai mult timp pentru consilierea clientilor la masa, pentru recomandari de preparate” , a precizat Daniel Mischie.

Cmentariile sunt închise