5 to go și-a dublat cifra de afaceri și a deschis 40 de noi locații în 2018

În 2018, cifra de afaceri 5 to go a ajuns la 5,5 milioane de euro la nivelul întregului grup, aproape dublă față de anul precedent, când a însumat 2.8 milioane de euro.

Obiectivul de creștere a numărului de locații până la cifra de 100 la finele lui 2018 a fost atins cu 2 luni mai devreme, brandul deschizând 40 de noi locații pe parcursul anului trecut. În același timp, 5 to go și-a făcut intrarea în două noi orașe, Târgoviște și Câmpina, și și-a consolidat prezența în alte două orașe, Constanța și Iași.

Brandul de cafenele 5 to go a fost fondat în urmă cu patru ani de Radu Savopol (acționar principal) și Lucian Bădilă prin deschiderea unei prime locații în Piața Lahovary din București. Primii doi ani, 2015 și 2016 au fost dedicați definitivării și consolidării conceptului, așa încât din 2017, rețeaua de franciză a putut fi dezvoltată susținut. Succesul 5 to go a fost recunoscut în 2018 cu titlul de cea mai bună cafenea din România la HORECA AWARDS.

Radu Savopol (dreapta) și Lucian Bădilă, cei doi acționari 5 to go

”Când mă uit în urmă și văd cât de frumos a crescut 5 to go, cât de mulți iubitori de cafea ne apreciază și ne încurajează, nu ai cum să nu ridici ștacheta pentru anii ce vor urma. Așadar, anul 2019 va fi un an al provocărilor, în care ne dorim să extindem gama de produse, crescând și valoarea medie a unui bon, și să dezvoltăm concepte noi de locații. Și, obiectivul pentru următorii doi ani este să deschidem încă 100 de unități 5 to go în România, dar și să trecem de granițele țării.

Calitatea este o preocupare continuă pentru noi, așa că în 2019 vom investi într-o platformă de e-learning care va face mai rapid procesul de învățare a noilor barista, de acomodare cu standardele de rețea și de perfecționare”, a precizat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

Anul 2019 a început în forță, cu lansarea unui nou concept, Coffee Studio by 5 to go, marcată prin deschiderea unei noi locații, la parterul IRIDE Business Park. Aici, iubitorii de cafea sunt încurajați să petreacă timp cu prietenii, în compania unei cafele bune, alături de o gamă extinsă de produse complementare.

Designul inedit al paharelor, inspirat din pop art, este un element definitoriu al brandului 5 to go. Mr. Big, Mr. Latte și Ms. Espresso sunt cele 3 personaje deja celebre care au dat viață cafelei 5 to go și alături de care orice moment al zilei e special. În 2018, a fost creată o gamă personalizată pentru câteva proiecte realizate în colaborare cu Nemira, Art Safari, Valentine’s Day sau Aplicația Mobilă 5 to go. Dar asta nu e tot. Parteneriatul cu Banca Transilvania în proiectul pilot de mobilitate electrică UberGREEN, serviciul de transport cu mașini 100% electrice, cu comedia românească ”Pup-o, mă!” sau proiectul caritabil ”Barista pentru o zi”, dezvoltat de 5 to go pentru a susține Asociația ”Bulgăre de lumină” sunt alte câteva dintre acțiunile care definesc povestea 5 to go în 2018.

”Proiecte inedite și cât mai multe francize, asta-mi doresc eu să se întâmple cu 5 to go în 2019, după un 2018 creativ și neașteptat de frumos! Am dezvoltat trei noi concepte în anul precedent, Divizia Mobilă, Coffee Spot și Drive Thru, am adăugat în meniul nostru gama de siropuri Private Label și gama Coffee for Home și am consolidat prietenia cu comunitatea 5 to go. Zilnic, sute de clienți ne trimit fotografii și ne transmit că diminețile lor sunt mai frumoase atunci când știu că în drumul lor se pot opri în cafenelele noastre. Deseori primim mesaje în care ni se arată bucuroși că vom deschide o locație într-o anumită zonă, sau chiar ei sunt cei care ne propun să venim și în anumite cartiere sau orașe. Asta ne face să ne dorim an de an mai mult, să oferim, să zâmbim și să le mulțumim pentru prietenia lor!”, a declarat Lucian Bădilă, co-fondator 5 to go.

În 2018, cu cele peste 100 de locații deschise în 12 orașe din țară, 5 to go a devenit cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Zilnic, în toate locațiile din rețea intră aproximativ 20.000 de clienți. Numele brandului 5 to go derivă din faptul că majoritatea produselor din meniu costă 5 lei.

Cmentariile sunt închise